Noi prevederi importante pentru energia regenerabila

Pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, Camera Deputatilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat ieri amendamente importante la OUG 24/2017 care modifică și completează Legea nr.220/2008.

 

Astfel, a fost introdus în legislație conceptul de “prosumator”, acesta fiind “clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în cladirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară”

 

Noua legislație votată de Parlament stabilește că “Prosumatorii care dețin unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă și livrată în rețeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE.”

Pragul de 20 kW din OUG 24/2017 a fost considerat acoperitor pentru persoanele fizice care alimentează doar consumul de energie electrică al gospodăriilor proprii.

De asemenea, legea prevede că furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice), să achiziţioneze energia electrică produsă, la un preț egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în Piața pentru Ziua Următoare în anul anterior.

Prosumatorii, persoane fizice, pot desfășura activitatea de comercializare a energiei electrice produse în unitățile de producere a energiei electrice pe care le dețin, fără înregistrarea și autorizarea funcționării acestora.

În factura de energie electrică, prosumatorii beneficiază din partea furnizorilor de energie electrică cu care aceștia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice de serviciul de regularizare între valoarea energiei electrice livrate și valoarea energiei electrice consumate din rețea.

Operatorii de distribuție de energie electrică sunt obligați să realizeze racordarea prosumatorilor și a autorităților publice.

Prosumatorii, persoane fizice, sunt exceptați de la obligația de achiziție anuală și trimestrială de certificate verzi pentru energia electrică produsă și utilizată pentru consumul final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic al centralei electrice.

În plus, prosumatorii, persoane fizice, sunt exceptați/scutiți de la plata tuturor obligațiilor fiscale aferente cantității de energie electrică produsă pentru autoconsum, precum și excedentul vândut furnizorilor.

Producătorii de energie electrică și autoritățile publice care deţin centrale electrice din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi sau care au beneficiat de sistemul de promovare și dețin certificate verzi, cu puteri instalate de cel mult 3 MW pe producător pot încheia contracte negociate direct numai cu furnizorii consumatorilor finali pentru vânzarea energiei electrice și/sau a certificatelor verzi.

 

O serie de alte măsuri vizează piața certificatelor verzi.

 
 
 
 
 

Vreau sa stiu mai mult

Construieste-ti casa visurilor tale!